O nouă victorie a partidelor politice mari, împotriva ta și-a mea, ca și împotriva României
Stâlp metalic pe Calea Văcărești: unul fabricat în Polonia. De ce este el realmente important în discuția noastră, vezi tu mai încolo, prietene.
O, da, exact așa scrie, nu te freca la ochi, vezi cât se poate de bine: partidele politice românești mari, acelea apărute (iar unele dintre ele renăscute) imediat după decembrie 1989, împreună cu partidele-satelit mai mărunte ce gravitează în jurul lor au obținut, de curând, în București, o nouă victorie împotriva ta și-a mea; și, în sens mai general, împotriva României.
Îți explic acum, rapid, despre ce-i vorba. Întorcându-mă sâmbătă, pe seară, spre casă, după ce-am explorat temeinic o parte a străzii Anton Pann (vezi textul postat aici pe blog acum două zile), am privit, absolut din întâmplare, ceva mai atent, unul dintre stâlpii noi-nouți ai sistemului de iluminat stradal de pe Calea Văcărești. Metalic, vopsit cu o culoare închisă, e fabricat în Polonia.
Despre Polonia, să fie clar, numai de bine: țară vecină, prietenă și aliată. Acum o vreme când, după ce Varșovia a adoptat sancțiuni contra Rusiei ce tocmai atacase Ucraina, iar rușii au replicat prin boicotarea sistematică a fructelor poloneze, am și îndemnat, public, la o reacție de solidaritate cu Polonia (vezi textul meu intitulat Vitamine pentru Putin: multe mere poloneze, zemoase şi acrişoare, pe platforma online LaPunkt.ro, la 25 martie 2015
Doar că, în situația de față, am o problemă: țara în care trăiesc, adică țara mea (și-a ta, fiindcă veni vorba) se numește România. M-aș fi așteptat, prin urmare, ca instituții ale statului – inclusiv primari în exercițiu și consilii locale – să aibă grijă, în mod direct, de interesele cetățenilor români și, în sens mai general, de cele ale României. În cazul de față, cel al stâlpilor metalici de pe Văcărești, lucrurile nu stau deloc așa. Tu ce crezi: oare nicăieri în România nu se fabrică stâlpi metalici? Oare stâlpii aduși din import sunt nemăsurat mai buni decât cei made in Romania? Nici vorbă.
Cine-i vinovat, în mod direct, că un antreprenor român (unul care plătește salarii, taxe și impozite, toate acetea vitale pentru funcționarea statului român), ca niște muncitori români (să nu uităm: conaționali de-ai noștri, cetățeni români, ca și noi doi) n-au prea avut de lucru, o vreme, fiindcă stâlpii de pe Văcărești sunt aduși din Polonia? Păi, indiferent cum gândim, având în vedere că vorbim de o lucrare publică, responsabili sunt în mod direct politicienii ce conduc, în calitate de primari sau de consilieri locali, sectorul 4 și municipiul București.
Dacă te uiți tu frumușel pe listele de consilieri locali de la sectorul 4 (vezi numele lor la adresa de internet http://ps4.ro/consiliul-local/consilieri/consilieri-in-functie/) sau de consilieri municipali (vezi numele acestora la adresa de internet http://www.pmb.ro/institutii/cgmb/componenta/consilieri/consilieri.php) poți constata, fără nicio osteneală, că majoritatea clară a ambelor consilii e alcătuită din oameni ai PSD, PNL, ALDE (partid-satelit al PSD) și UNPR (partid-satelit al aceluiași PSD). Cu primarii, lucrurile stau la fel: și la Capitală, și la sector, ocupă funcția de primar tot reprezentanți ai unuia dintre partidele foarte mari (știi tu care).
OK, deci: acestea fiind zise, lucrurile-s clare. Stâlpii despre care vorbesc sunt, admit, zdraveni și fățoși. Dar sunt de import; deși, la naiba, ar fi putut fi, fără probleme, și românești. Asta, desigur, dacă pe aleșii locali pe care i-am pomenit mai sus i-ar fi interesat, măcar cât negru sub unghie, să aibă grijă de România – țara mea și-a ta, dar și a lor.
Cum însă se vede că nu-i deloc așa – și nu vorbesc despre declarațiile sforăitoare ale acestor oameni politici, ci despre faptele lor, unele mărunte, dar foarte clare – e cât se poate de probabil că, în alegerile parlamentare care se apropie, votul meu va fi unul care să dovedească, la fel de clar, că pricep cu exactitate că pe partidele noastre mari le doare, în realitate, drept în cur (sorry, dar exact așa-i vorba în popor!) atunci când vine vorba de România. Dacă crezi cumva că-i un diagnostic cu mult prea dur, mai citește încă o dată textul, prietene. Și gândește-te, ca și mine, cam cum – și cam pe cine – am putea vota, noi doi, în decembrie.
