Proces verbal despre fiul unui neînsemnat croitor de corturi din nord-estul Persiei
Nu te speria: nu-i vreun şef al organizaţiei teroriste Statul Islamic, ci unul din cei mai mari poeţi din toată istoria lumii: Omar Khayyam cel născut la Nishapur, în Persia, autor al unui număr de 178 de catrene; fără de pereche, aşa-s ele de frumoase.
Dacă deschizi acum televizorul, rişti să ai senzaţia că 4 decembrie-i o zi tare bună: cu unul ca Dan Şova-n arest, ziua ar putea fi, din plin, astfel, nu-i aşa? Of, dar decembrie 4 nu-i deloc, de fapt, o zi care chiar să-ţi trezească încântarea. Şi-o să-ţi spun acum de ce (dincolo de faptul, evident pentru orice om normal, că – până la un punct – degeaba tot umflă DNA politicieni corupţi: exact aşa cum şopârlelor le creşte la loc, iute-iute, coada smulsă, la fel şi partidele secretă, în mare viteză, corupţi după corupţi; şi n-are nici mama DNA-ului dube destule ca să-i umfle chiar pe toţi, aşa că saltă mai degrabă doar plevuşca de pe margini).
Povestea începe şi se termină la Nishapur, în Persia
Omul despre care o să vă povestesc, pe scurt, astăzi, s-a născut la Nishapur, în Persia (Iranul de astăzi), cel mai probabil la 18 mai, în anul 1084 (pe-atunci, oraşul era unul din cele mai mari din lume; era atît de mare, de vestit şi de frumos, încât un ibn Battuta îl numea, nu degeaba, micul Damasc). Pe când era încă foarte tânăr, omul despre care vorbim aici s-a mutat la Samarkand, unde şi-a şi făcut studiile. Apoi s-a mutat la Bukhara, unde a şi rămas o bună bucată de vreme. A revenit apoi în Nishapurul natal, unde a locuit şi a lucrat până la moarte. Acolo, la Nishapur, el s-a dovedit a fi unul din cei mai mari matematicieni, astronomi, geografi şi filosofi din întreg Evul Mediu. Pe la 1070 scria, pe cât ştim, un notoriu şi influent Tratat despre Rezolvarea Problemelor de Algebră. Pe la 1074, un fost coleg de şcoală, Nezam-ol-Molk, ajuns mare vizir, îi ridica un mare obeservator astronomic, la Merv. Observaţiile făcute acolo l-au şi ajutat pe omul nostru să reformeze calendarul iranian. Dar, pentru noi, cel născut la Nishapur e mai ales un mare poet. A scris – sau, mai precis, au ajuns până la noi – doar 712 versuri. Adică fix 178 de robaiate sau catrene. Sigur, se mai află încă vreo 500 de astfel de scurte poezii, despre care doar unii susţin că i-ar apaţine tot omului nostru.
Din cele 178 de catrene, multe sunt absolut fabuloase, în sensul plin al cuvântului. Iată aici, pentru astăzi, trei dintre ele: „Ni s-a spus că beţivanii vor intra în iad de-a dreptul. / Cum să creadă o minciună, precum asta, înţeleptul? / Cei beţivi şi-drăgostiţii (dacă nu ne mint pîsalmii) / de-or intra în iad, atuncea raiu-i gol ca podul palmii!” (din Omar Khayyam, Catrene, Editura Univers, Bucureşti, traducere de George Dan, p. 33; exemplarul meu nu are data tipăririi, dar e la mine-n bibliotecă de multă vreme – mai precis, din ziua de luni, 8
Aşa arată locul unde hodineşte, de aproape un mileniu, prietenul nostru, măiastrul stihuitor Omar Khayyam.
septembrie 1975); şi „Nu mai lăcomi în lume şi du-ţi traiul cu măsură! / De al lumii rău şi bine rupe-ţi orice legătură! / Vinu-n palmă ia-ţi şi părul unei fragede copile, / căci şi vinul, şi iubita pier în două sau trei zile” (Omar Khayyam, Catrene, în Privighetorile Persiei: Antologie de poezie persană (secolele X-XX), Editura Minerva, 1971, traducere de George Dan, p. 127); şi „Ştii din ce pricină lumea preamăreşte în tot felul / chiparosul pururi tânăr şi aşijderi stânjenelul? / Stânjenelul are-n gură multe limbi, dar tace-ntr-una / şi-are chiparolsul verde multe mâini – nu-ntinde una” (tot din Privighetorile Persiei, p. 187).
Nici măcar mileniile nu i-or putea şterge amintirea
Numele complet al omului despre care vorbim era Ghiyāth ad-Dīn Abu’l-Fatḥ ‘Umar ibn Ibrāhīm al-Khayyām Nīshāpūrī. Noi îi spunem, mai pe scurt, Omar Khayyam (Khayyam înseamnă, în persană, croitor de corturi; şi exact aceasta fusese meseria tatălui poetului). Omar Khayyam a murit, pe cât ştim, la 4 decembrie 1131 (sau, poate, în 1132, aşa cum susţin unele biografii). Aşa că, oricâte tone de corupţi de-alde Şova vedem noi vârâte la răcoare, să recunoaştem adevărul: 4 decembrie-i, de fapt, o zi tristă de tot, una în care lumea a rămas fără un foarte important om de ştiinţă. Şi, mai ales, fără unul din cei mai mari poeţi din întreaga istorie a culturii universale. Peste vreo 5.000 de ani, probabil, nimeni n-o să-şi mai aducă aminte nici de infractori ca Şova, nici de instituţii îndârjite ca DNA, şi nici măcar de felii cu mult mai mari şi cu mult mai importante din realitatea ce ne-nconjoară astăzi: Obama, Putin, Merkel, Erdogan, precum chiar şi-un Nicolae Guţă ori un Jean de la Craiova (LOL şi LOL!) vor fi fost, cu siguranţă, de multă vreme, complet uitaţi. Dar nu şi Omar Khayyam! Nu şi Omar Khayyam!
