Dreptate şchioapă, şi-ncă rău de tot: scurt studiu de caz
O “mare realizare”, trebuie să recunoşti: chiar şeful Facultăţii în care lucrez îmi interzicea, practic, la 2 noiembrie a.c., să mă apăr eficient de valul de minciuni despre mine, respectiv să folosesc şi la locul meu de muncă serviciile profesionale ale avocatului meu, deşi acesta are dreptul – conform legii! (vezi Legea Avocaturii, articolele 2 şi 36) – să mă însoţească oriunde, în exercitarea activităţii sale. Mulţumesc mult, doamna decan Ionela Băluţă! Ăsta da simţ al dreptăţii şi-al respectului faţă de lege!
La 2 noiembrie a.c., imediat după ce o parte importantă din presă a început să spună, în cascadă, tot soiul de neadevăruri despre mine şi despre ce s-ar fi întâmplat la un curs de-al meu, mi-am contactat avocatul. Acesta mi-a spus, explicit, că ar fi foarte util, dacă vreau să să mă apăr în chip într-adevăr eficient de toate aceste mizerii, precum şi dacă vreau să-i dau în judecată pe cei care au minţit despre mine, să am la dispoziţie inclusiv un număr oarecare de mărturii scrise, redactate de cei care au fost martori oculari la discuţia petrecută, după orele de curs, discuţie pe care o relatez, amănunţit, în textul pe care-l găseşti, prietene, la adresa de internet https://florindiaconu.com/fara-burka-niqab-sau-hijab-in-institutiile-de-stat-din-romania/. În aceste condiţii, imediat ce am ajuns la facultate, chiar după orele 17.00, tot în ziua de 2 noiembrie a.c., am solicitat colegei mele conf. univ. dr. Ruxandra Ivan să mă lase să vorbesc, înainte de cursul ei, măcar o jumătate de minut, cu studenţii care fuseseră martori la respectivul episod. Le-am transmis ceea ce îmi spusese avocatul meu (iar în zilele următoare, mai mulţi dintre ei au şi avut amabilitatea – pentru care le mulţumesc şi aici – să-mi pună la dispoziţie astfel de înscrisuri). Rapid, habar nu am cum, decanul facultăţii mele mi-a transmis, prin SMS (la orele 19:39), între altele, că îmi interzice să intru cu avocatul în facultate (vezi fotografia din deschiderea acestui text). Aici avem deja o problemă: una ce ţine în chip explicit de ceea ce cred că s-ar putea numi administrarea dreptăţii, chiar la locul meu de muncă, de către unii dintre şefii mei direcţi. Mai precis, consider că prin SMS-ul respectiv, decanul facultăţii mele mă pune, în bună măsură, în imposibilitatea de a mă apăra şi în faţa acuzaţiilor aberante ale unor persoane fizice şi structuri instituţionale, ca şi în faţa minciunilor altor persoane fizice şi juridice (din presă, dar nu numai). În aceste condiţii, am înaintat Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti o sesizare, pe care o poţi vedea aici în copie fotografică (vezi Foto 2). La punctul 1, fac trimitere exact la articolele din Constituţie şi din Legea Avocaturii pe care doamna decan le-a încălcat în mod clar, zic eu, atunci când mi-a interzis să folosesc, când şi cum cred de cuviinţă, serviciile profesionale ale avocatului meu. Te las pe tine, prietene, să decizi cam câtă dreptate (respectiv cam cât respect faţă de lege) e în decizia doamnei decan de a interzice avocatului meu accesul în facultate, pentru a-şi putea exercita, conform legii, atribuţiile profesionale.
Urmări vădit bizare ale Consiliului FSPUB din 8 noiembrie
La 8 noiembrie a.c., Consiliul Facultăţii mele s-a întrunit spre a discuta pe tema întrebării pe care am pus-o, la 11 octombrie, DUPĂ curs (şi nu LA curs, aşa cum şi azi tot insinuează unii), studentei cu hijab. Au fost audiate de Consiliu – şi pot dovedi asta – 4 (patru) persoane: studenta în cauză, subsemnatul, plus doi studenţi de la grupa de studii din care face parte doamna cu hijab şi care au fost martori la discuţia din 11 octombrie. În urma acestor audieri, Facultatea a publicat (în chip niţel bizar, abia la 17 noiembrie, adică abia la aproape 10 zile după întâlnirea de lucru a Consiliului) un comunicat prin care admite, explicit, că în urma discuţiilor, “Consiliul FSPUB a constatat că reflectarea în presă a faptelor petrecute în incinta facultății a fost distorsionată”. Facultatea mai comunică tuturor celor interesaţi şi că “în urma consemnării relatărilor celor direct implicați și având în vedere prerogativele limitate ale Consiliul FSPUB, s-a decis trimiterea acestui caz la Comisia de Etică a Universității din București, pentru clarificarea situației”. Prea bine, aştept cu real interes decizia Comisiei de Etică. Însă şi aici avem, de fapt, o problemă: una legată nu de Comisia de Etică, ci de ceea ce a trimis Facultatea mea Comisiei în cauză. Prin adresa cu nr. 1198 din 17 noiembrie 2017, aceeaşi doamnă decan de care am vorbit deja îmi comunică – şi citez textual – că în dosarul trimis Comisiei de Etică a UB se află “consemnate ca atare în procesul-verbal” al şedinţei Consiliului, declaraţiile “verbale ale tuturor celor trei invitaţi”. Doar că în faţa Consiliului a vorbit, pe cât ştiu eu, aşa cum am menţionat mai sus, şi o a patra persoană, care a depus, de altfel, şi o declaraţie scrisă (că aşa s-au întâmplat lucrurile a confirmat, în seara zilei de 19 niembrie, şi cel puţin unul dintre membrii Consiliului, pe care l-am contactat telefonic). Pe cât pot înţelege din adresa nr. 1198 (vezi Foto 3), din motive absolut neclare, Facultatea pare însă să fi “uitat” complet de persoana respectivă, de depoziţia ei, ca şi de înscrisul depus de persoana în cauză în mâinile Consiliului. Să rezumăm: patru persoane vorbesc în faţa Consiliului, la 8 noiembrie, dar doar trei dintre ele sunt amintite într-un document oficial, asumat sub semnătură de chiar decanul Facultăţii în care lucrez. “Pierderea pe drum” (să-i zicem aşa, deocamdată) a mărturiei numărul 4 cam ce-o fi, prietene, după mintea ta? O fi vreo formă foarte avansată de preocupare intensă pentru dreptate şi adevăr? Sau dispariţia subită, cel puţin în adresa nr. 1198, a uneia din cele patru patru persoane audiate de Consiliu (ca şi a depoziţiei sale) constituie, de fapt, mai degrabă o “interesantă selecţie” a probelor pe care le va primi, în final, Comisia de Etică? Te las pe tine, prietene, să decizi cam despre ce vorbim aici: o fi cumva o altă porţie de dreptate?
În loc de concluzii: trăiască antivomitivele din farmacii!
Ce-ar mai fi de spus, la finalul acestui text în mod evident amar? Simplu: cam asta-i, prietene, “dreptatea” de care am parte, aşa cum mi-o tot livrează, de la 2 noiembrie încoace, unii dintre şefii şi unii dintre colegii mei de la FSPUB (subliniez, foarte clar: nu toţi, ci doar unii). Noroc că se află-n farmacii antivomitive destule, totuşi ?
P.S. 1: Cum văd că, în cazul unui alt text publicat tot aici, pe blog, instituţii ale statului s-au autosesizat din oficiu, şi încă rapid (vezi plângerea depusă la CNCD, împotriva mea, de un deputat), aştept şi acum aceeaşi vigilenţă a instituţiilor statului. Dar fac pariu, prietene, că de data asta, nimeni n-o să mişte niciun deget, chiar dacă am perfectă dreptate în ceea ce ţi-am povestit aici, cu probe. Cam aşa se petrec, măcar uneori, lucrurile, atunci când vorbim despre adminstrarea dreptăţii în România de astăzi (mai precis, ca să nu generalizăm pripit, ceea ce n-ar fi nici corect şi nici util, nu în toată România, ci, să zicem, doar în Facultatea în care lucrez). Dacă te-apucă şi pe tine greaţa, prietene, ia şi tu un Emetiral, şi poate îţi trece… Măcar o vreme, după care poţi lua încă un Emetiral, sau orice alt antivomitiv suficient de puternic. Şi tot aşa…
P.S. 2: Săptămâna trecută am fost anunţat că miercuri, 22 noiembrie a.c., o echipă a CNCD (Consiliul Naţional Contra Discriminării) va sosi la Facultate, pentru a audia toate părţile implicate în episodul din 11 octombrie. În aceste condiţii, am trimis doamnei decan Ionela Băluţă, la 18 noiembrie a.c., un e-mail în care o întrebam în mod direct: “Pot veni la respectiva discuţie însoţit de avocat, aşa cum am dreptul, conform prevederilor legale în vigoare?”. Ieri, 19 noiembrie a.c., la orele 21:44, doamna decan a avut amabilitatea să-mi răspundă: “Din punctul meu de vedere, puteți veni însoțit de avocatul dumneavoastră”. Fix 17 zile i-au trebuit doamnei decan să constate că în România există, totuşi, legi. E “niţică” diferenţă, prietene, nu-i aşa, între mesajul clar din fotografia cu care începe textul şi e-mail-ul de ieri?! Între timp, adică între 2 şi 19 noiembrie, am fost audiat de Consiliul Facultăţii fără a fi asistat de avocat, deşi era dreptul meu să mă duc la audiere cu avocatul. O să mai vorbim, desigur, despre toate astea, ca şi despre alte chestiuni interesante, care pun în lumină cam cum îi, în termeni foarte concreţi, cu administrarea dreptăţii în România de astăzi.
Foto 2: Sesizare depusă de mine la Universitate, cu număr de înregistrare şi adresată Comisiei de Etică a UB, după ce decanul în exerciţiu al Facultăţii mele mi-a interzis, practic, să mă apăr în mod realmente eficient, adică să folosesc cum cred de cuviinţă serviciile profesionale oferite, conform legii, de avocatul meu, împotriva minciunilor şi acuzaţiilor legate, într-un fel sau altul, de aşa-numitul “caz al studentei cu hijab”. Nu am prea multe comentarii. Poate ai tu, prietene!
Foto 3: Prin adresa pe care o aveţi aici, Facultatea mea (sau, mai precis, decanul în exerciţiu) îmi comunică, în chip oficial, faptul că a trimis Comisiei de Etică a UB documente care consemnează ce au spus în Consiliul din 8 noiembrie, audiate fiind, trei persoane. Dar Consiliul a audiat în realitate nu trei, ci patru persoane. Ce s-o fi întâmplat, totuşi, cu a patra mărturie? Poate ai tu răspuns, prietene, la această întrebare!
