Lobby, pe faţă, pentru purtătoarea unei bentiţe care-i aşa de cute and fancy
Cred că bentiţa despre care vorbesc – între altele – în acest text e suficient de vizibilă. Dar, desigur, ea nu-i DELOC motivul principal al votului meu. Te lămureşti tu, întru totul, dacă ai cumva timp să citeşti textul (dacă da, îţi mulţumesc). Imagine preluată de pe site-ul Glamour.ro.
Acum câteva zile (cred că pe 9 sau pe 10 octombrie, dacă ţin eu bine minte), am găsit pe pagina mea de Facebook, dimineaţa, pe când aşteptam să se mai răcească niţel cafeaua, o postare prin care Beatrice Bejinariu (ea e purtătoarea de bentiţă pentru care fac azi, în mod deschis, lobby) îşi anunţa cunoscuţii şi prietenii că s-a înscris în concursul care se numeşte Glamour Street Fashion Show 2017 (găseşti anunţul în cauză aici: http://www.glamour.ro/streetfashionshow/participante/beatrice-bejinariu/). Curios, cumva, să aflu despre ce-i vorba, am deschis pagina indicată, m-am uitat la fotografii, ca şi la scurtul clip care există acolo; şi-apoi am votat, fără nicio rezervă. Câteva zile mai târziu, am vorbit – nu mai ţin minte dacă pe Facebook sau la facultate (unde ne vedem săptămânal, atunci când am cursuri cu anul ei) – cu Beatrice şi, întrebând-o câte voturi a strâns, cu totul, mi-a spus ceva despre „un număr decent”. Traducând din română în română, înţeleg că a obţinut, până acum, o susţinere consistentă, dar nicidecum suficientă.
Măcar patru motive distincte, pentru mine importante
Aşa că m-am gândit să-ţi cer şi ţie următoarele: deschide şi tu, dacă ai cumva câteva minute disponibile, pagina pe care ţi-am indicat-o mai sus, uită-te la fotografii şi la clip (acesta nu-i deloc lung: are doar 56 de secunde) şi gândeşte-te dacă n-ar merita să votezi şi tu pentru Beatrice Bejinariu. Înainte de a te decide, o să-ţi spun, în continuare, de ce am votat-o eu, de fapt (fiindcă în mod limpede n-a fost vorba, în decizia mea, doar despre look şi outfit – în acest caz, o ţinută office). 1. Bentiţa la care care ea însăşi face trimitere mi s-a părut chiar de toată isprava (fără nicio glumă spun asta; aşa cum am scris şi-n titlu, bentiţa în cauză mi se pare a fi şi very cute, şi obviously fancy). 2. Trecând însă, măcar niţel, de logica concursurilor de acest tip (după care eu unul, să fiu cinstit, nu mă dau neapărat în vânt), cred că Beatrice Bejinariu merită votată şi din alte câteva motive (chiar dacă acestea nu-s neapărat relevante în competiţiile de fashion), unul fiind acela că, într-o lume în care cititul cărţilor a devenit deja un fel de ocupaţie aproape proscrisă (sau măcar bizar-indecentă, pentru atât de mulţi dintre contemporanii noştri de toate vârstele), ea citeşte multişor (vezi, pentru asta, între altele, lista celor 312 cărţi – unele deja citite, altele pe care le citeşte acum, plus încă vreo 27 pe care ar vrea să le citească, la un moment dat – pe care a postat-o la https://www.goodreads.com/user/show/25220887-beatrice-bejinariu; unele dintre ele sunt şi comentate); cum şi eu citesc foarte mult, votul meu e, în mod clar, şi unul de firească solidaritate – aşa, ca între un cititor care consumă cărţi în formă continuată şi un alt cititor care face exact la fel. 3. Am mai votat-o pe Beatrice Bejinariu şi pentru că, tot pe contul ei de Goodreads, parcă (sau, poate, pe cel de Twitter – nu mai ştiu exact, dar poţi să verifici tu), ne spune că „i’ve always wanted to be a mermaid” (eu am avut, totdeauna, o relaţie cu totul specială cu marea, ca şi cu orice – şi oricine – legat, în orice fel, de tălăzuita mare; prin urmare, e clar că sunt alături, în chip aproape automat, de cineva care spune ar vrea să fi fost o fiinţă marină, şi-anume una ca-n poveşti). Şi 4. Beatrice Bejinariu este, la momentul actual, şi singurul dintre studenţii mei cu care discut, cu destulă regularitate (şi cu evidentă intensitate), precum şi cu mult meşteşug şi clară pasiune, despre ciocolată ?. Ea mi-a recomandat, de altfel, şi vreo două soiuri de chocolate bars pe care nu le ştiam şi care s-au dovedit a fi chiar bune, fiindcă tot veni vorba. Ceea ce m-a amuzat, într-un fel – dar m-a şi mişcat, cât se poate de clar, şi recunosc asta, ceea ce, poate, înţelegi şi tu – e faptul că există un soi de legătură cel puţin catalitică (cred eu) între discuţiile noastre despre ciocolată şi maniera în care Beatrice relaţionează cu ceea ce eu predau la anul ei (o disciplină oarecare din domeniul Relaţiilor Internaţionale). Până la prima noastră discuţie despre ciocolată, într-o pauză, în curtea clădirii FSP din Spiru Haret 8, nu-mi aduc aminte să fi răspuns vreodată din proprie iniţiativă. Din acel moment încolo, însă, face sistematic eforturi să fie realmente prezentă (în sensul de really actively involved) în activităţile de seminar. Lucru pe care îl subliniez şi pentru care îi mulţumesc, în chip apăsat şi deschis (aşa cum le mulţumesc, de altfel, tuturor studenţilor mei care nu-şi transportă la facultate doar fizicul, ci şi întreaga capacitate de a discuta, fiecare cât şi cum poate, pe marginea temelor predate; în absenţa unor astfel de studenţi – uneori mai mulţi, alteori mai puţini – aş avea senzaţia – deloc motivantă, nu-i aşa? – că vorbesc mai degrabă cu pereţii, adică absolut în zadar).
Luând în calcul toate acestea…
Acestea fiind zise, să facem un bilanţ contabil (unul tare compact şi vădit incomplet, dar poate suficient, în situaţia de acum): o bentiţă care-i chiar de toată isprava; un om care citeşte mai mult decât media statistică a generaţiei sale; dorinţa de a fi fost, dacă s-ar fi putut, sirenă – din aceea ca-n poveşti; şi un anume soi de curiozitate intelectuală în bună stare de funcţionare, dovedită şi la facultate, pe cât pot eu observa la orele mele. La toate acestea adaug, ca un fel de cireaşă pe tort, şi dorinţa intensă de a atinge un ţel, oricare ar fi acesta. Şi această motivaţie intensă m-a făcut s-o votez pe Beatrice Bejinariu. Să-ţi explic: pe cât pot pricepe, foarte mulţi dintre oamenii cu care lucrez la facultate, ca şi dintre cei pe care îi cunosc şi cu care interacţionez în afara facultăţii nu par a avea niciun soi de motivaţie serioasă care să-i împingă în vreo direcţie; ei nu par, de fapt, să vrea nimic de la viaţă, de fapt, ceea ce mi se pare, în mod evident, sfâşietor de trist: sunt oamenii aceştia, într-un fel, aproape ca iepurii mecanici, de jucărie, de prin reclame, cărora li s-au terminat de tot bateriile, şi anume for ever. După cum se vede, Beatrice are însă – at least for the time being – bateriile complet încărcate (ceea ce îi doresc, desigur, să se întâmple şi în continuare).
Prin urmare, ce zici: o votezi şi tu, până la urmă, pe purtătoarea bentiţei care-i şi very cute, dar şi so fancy? Eu, unul, sper că te-am convins, cumva. Dacă nu, îţi mulţumesc, oricum, pentru atenţie; şi mă bucur mult, de fapt, că am putut face, cât şi cum m-am priceput, ceva pentru unul dintre studenţii mei, chiar şi în afara facultăţii (fiindcă viaţa, nu-i aşa, nu se rezumă – sper că eşti de acord măcar cu asta – doar la locul de muncă, oricare ar fi acesta).
