Dulce ritm al muncii: doi protestează de zor, iar 100 stau cu mâinile-ncrucişate
Doar doi protestează, iar restul se uită, exact ca la spectacol. Cam aşa se petrec lucrurile în multe locuri din Orientul Mijlociu
Fotografia de azi înfăţişează o scenă emoţionată, pe de o parte (dar şi complet ridicolă, pe de altă parte) din teritoriile palestiniene. Pe fondul unor tensiuni în îngrijorătoare creştere în ultima vreme, numărul conflictelor violente, de diverse dimensiuni şi intensităţi e deja mare. Grupuri mari de palestinieni întărâtaţi aruncă, cel mai adesea, cu pietre în poliţiştii şi militarii israelieni. Aceştia ripostează, de cele mai multe ori, arucând înspre protestatari cu canister pline gaze lacrimogene. Exact aceasta e şi situaţia pe care o suprinde fotograful de la Reuters: israelienii au aruncat înspre palestinieni mai multe grenade lacrimogene; iar doi palestinieni mai curajoşi (care merită tot respectul, într-un fel, fiindcă se comportă cu mult curaj) recuperează canistrele pline cu gaz iritant şi le aruncă înapoi, în capul israelienilor. Interesant e că, în spatele celor doi, vreo sută de alţi palestinieni se uită doar, chiar dacă cu mare curiozitate, la ce se întâmplă, exact ca şi cum conflictul în plină desfăşurare n-ar fi şi al lor. Cum doar doi protestatari „muncesc” şi restul de 100 stau cu mâinile încrucişate (dacă scena s-ar petrece la noi ei ar avea, probabil, şi ceva beri la îndemână, precum şi cornete cu bomboane agricole), eu înţeleg, foarte clar, un lucru: dacă asta înseamnă protest naţional, palestinienii o să aibă un stat al lor abia peste un milion de ani (sau cam aşa ceva). Ceea ce, de fapt, pe mine nici nu mă prea deranjează. Şi acceasta fiindcă, în conflictul în cauză, eu totdeauna am ţinut cu Israelul. După cum se vede şi din această fotografie, cu palestinienii care se „luptă” cu mâinile încrucişate, potopiţi de tone de lene, nici n-aş avea de ce – şi cum – să ţin.
