În 2017, dear friend, ia unul dintre cele două trenuri de 16:49! Au încă bilete!

Florin Diaconu
Nu mai ai, de fapt, prea multă vreme la dispoziţie: trebuie să te decizi, curând!

Nu mai ai, de fapt, prea multă vreme la dispoziţie: trebuie să te decizi, şi încă foarte curând!

Unul dintre-aceste două trenuri despre care îşi vorbesc te duce, dear friend, către Camelot, despre care ştiu bine că-i o oază bine conturată, chiar dacă una deloc mare, de fabuloasă lumină şi de civilizaţie, într-o lume-ntunecată şi cu adevărat barbară. Iar celălalt dintre trenurile pe care ţi le recomand te duce-n grabă către lumea vrăjitorului din Oz, unde nu-i chiar aşa interesant, de fapt, fiindcă s-ar putea să te plictiseşti pân-apuci să intri-n audienţă la suveran; dar, ah, ce prieteni cu adevărat minunaţi vei întâlni pe drum! Pentru ei, chiar merită, din plin, să te sui în acest tren.

Oricum, mă bucură mult că, şi anul acesta, chiar ai de unde-alege. Ai mare grijă, însă, dear friend: nu lua în niciun chip, oricât te-ai grăbi şi oricum ar încerca să te ademenească unii, trenul de 16.00, cel care te duce către hidosul Mordor!

Cam asta-i urarea mea de Anul Nou pentru tine: sper, dear friend, că-i chiar OK aşa. Şi că n-aşteptai de la mine, de fapt, în prag de 2017, vreo fotografie d-aia lucioasă, cu mormane de fripturi, cu focuri de artificii fără-număr-fără-număr şi cu pahare pline-ochi cu vin spumant şi acru tare, numa’ bun, zic eu, când ai nevoie de acid pentru bateria de la maşină 🙂

Comentează acest articol:

comentarii