Infirmierele-s demise: România lucrului tare bine făcut
Până şi gulaşul respectă, cu sfinţenie, toate regulile lucrului extrem de bine făcut
Acum câteva luni (în intervalul 8 mai-16 iunie a.c.), ne spune Mediafax, două infirmiere de la Spitalul Floreasca – respectiv Maria Stanciu şi Violeta Turcu – s-au gândit (mă rog, nu-i neapărat termenul cel mai potrivit) că ar putea profita niţel de faptul că Gabriel Cotabiţă zace în comă, la Terapie Intensivă. Maria şi-a aranjat cât a putut halatul albastru, cu mâneci scurte, s-a căţărat în patul lui Cotabiţă, şi-a întins apoi o mână peste pieptul şi gâtul pacientului, ca şi cum ar fi fost gata să-l îmbrăţişeze pe bietul om, care zăcea exact ca un parizer în galantar; şi apoi a încercat să zâmbească (ceea ce nu prea i-a ieşit). În timpul acesta, Violeta a făcut nişte fotografii, care au ajuns rapid şi în emisiunile de ştiri ale unor posturi TV. După ce a izbucnit un întreg scandal legat de comportamentul absolut incalificabil al celor două infirmiere, spitalul şi-a pus la treabă Comisia de Disciplină şi Consiliul de Etică. Iar acestea au decis, ne anunţau la 28 august a.c. agenţiile de presă, că ambele infirmiere au încălcat „prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului şi principiile deontologice din cadrul spitalului şi că nu a fost respectată demnitatea umană”. Ca urmare directă a acestor concluzii, „conducerea spitalului a dispus desfacerea contractului individual de muncă al celor două salariate începând cu data de 1 august 2015”. Iată, instituţiile funcţionează în România! Şi, iată, cine face tâmpenii la locul de muncă, plăteşte! Iată, ordinea şi disciplina domnesc maiestuos în ţara noastră, patria lucrului bine făcut; şi fiecare într-atâta respectă toate regulile şi legile, încât eu cred că în vreo doi ani, cel mult, ajungem din urmă Germania!
Între timp…
Între timp, acest tablou robust al unei Europe ce ar putea fi, în sfârşit, dominată de o Rumänien über alles (cu o mînă de fier, dacă e nevoie; o mână, doar, desigur; cealaltă fiind dedicată exclusiv mânurii vârtoase a sticlei cu tescovină) e puţin ciobit – şi nu doar pe la colţul oricum ascuns de umbra dulapului – de câteva chestiuni pe care, oricât mă străduiesc, nu le prea înţeleg (poate mă ajutaţi voi!). Iată două astfel de nelămuriri ale mele (din nou, please help!)
În fruntea Guvernului României continuă, de exemplu, să stea, netulburat de absolut nimeni, un hoţ. În facultatea unde eu lucrez (cea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti – FSPUB), acum câţiva ani, mai mulţi studenţi au fost, pur şi simplu, aruncaţi afară din examenul de licenţă pentru că plagiaseră, fiecare, doar câteva rânduri din cine ştie ce carte. Ceea ce mi se pare, să fie clar, absolut corect şi absolut firesc. Cine fură – iar plagiatul este furt, la fel de ordinar ca şi ciorditul de portofele sau de găini – trebuie să plătească; şi-şi merită, din plin, pedeapsa. Dar dacă tinerii aceia au fost penalizaţi, pe „micul Titulescu”, care a plagiat nu doar câteva rânduri, ci vreo 80 de pagini, cine-l trage de urechi?
Dincolo de hoţie, un întreg ocean de ineficienţă
În altă ordine de idei, prin diverse ministere, randamentul activităţii este – dacă nu ne ascundem după deget – unul absolut lamentabil. Am chiar acum în faţă, de exemplu, pagina web a Ministerului Fondurilor Europene, care cu mândrie raportează (vezi http://www.fonduri-ue.ro/stadiul-absorbtiei) o rată de absorbţie curentă de 55,51 % a fondurilor europene, pentru întrega perioadă 2007-2013. Desigur, situaţia în acest domeniu s-a mai ameliorat (chiar în mod simţitor) în ultimii ani. Dar să nu ne facem vreun fel de iluzii. Haideţi să ne imaginăm, pentru măcar un minut, că turma de funcţionari din ministerul în cauză ar fi, de exemplu, angajaţii unei firme care vinde iaurt; sau chiloţi; sau becuri. Şi că, la sfârşit de lună sau de an, ei le-ar zice şefilor: „Viaţa e tare grea, şi am putut atinge doar 55 % din ţinta de vânzări. Dar e bine şi aşa, nu credeţi?”. Nu, nu e bine, aşa cum înţelegem – foarte uşor, de altfel! – cu toţii; dar, ca un făcut, nici pe cei din Ministerul Fondurilor Europene nu-i tulbură, nimeni, niciodată din siesta lor continuă.
Aşadar, cele două infirmiere nesimţite de la Spitalul Floreasca au fost trase la răspundere pentru ceea ce au făcut. Foarte bine, pe bună dreptate li s-a desfăcut contractul de muncă. Dar pe grangurii cei mari, ca şi pe funcţionarii mai mărunţi, cu miile – unii care nu se aburcă, desigur, prin paturile celor în comă, dar care fură pe rupte; sau care sunt, în permanenţă, crunt de ineficienţi – cam cine-i trage la răspundere? Nimeni, pare-se. În ţara asta (să nu uităm, patria lucrului bine făcut), de plătit pentru ineficienţă, pentru erori, pentru lene, pentru hoţie, plăteşte, la nesfârşit, numai şi numai acarul Păun!
