La vânătoare de lămpi şi aplice de perete, în Caru’ cu bere
Oare noaptea, când luminile acestea se sting, apar prin cramă şi ceva stafii?
Am fost acum câteva zile, pentru vreo două ore, la Caru’ cu bere, pe strada Stavropoleos, la doar doi paşi de Muzeul Naţional de Istorie a României. Motivul – m-am dus, ţintă, la o foarte interesantă conferinţă cu tema Bucureştiul fanariot, susţinută de Doina Ruşti, pe marginea fabulosului său roman intitulat Manuscrisul fanariot şi publicat la Editura Polirom. Am stat cuminte, am ascultat ce ne-a spus autoarea, am scris câteva chestiuni în telefonul meu mobil, la Notes, şi am făcut, în plus, o sumedenie de fotografii, legate – până la un punct – strict de eveniment (despre care de asemenea o să îţi povestesc, dar nu chiar acum). După care am mai făcut încă vreo duzină de poze, descoperind brusc, într-un moment oarecare, lămpile
Frumoasă şi lampa de tavan, nu? Eu aşa zic…
de tavan, din sticlă mată încastrată în fier forjat, ca şi frumoasele aplice de perete, cu câte trei becuri-lumânare. Chiar şi numai acestea şi tot merită o plimbare până la locul în cauză, fără să conteze cum e vremea afară sau cât de încărcat îţi este programul. Acum vreau să îţi arăt două dintre fotografiile cu corpuri de iluminat de la Caru’ cu bere, dar gândul mi-a rămas, întrucâtva, nu doar la cartea Doinei Ruşti, ci şi la berea casei (despre care ştiu doar că e fabricată după o reţetă originală, din 1879). Data viitoare, poate, îţi povestesc şi despre licoarea în cauză! Keep in touch!
