LLTM!: Meniu sărbătoresc de vară, în cinstea unei (vai!) atât de largi categorii
La final: a venit pentru o porţie chiar şi elefantul meu cel mic şi roşu, care-mi poartă noroc 🙂
Am folosit aici următoarele ingrediente: două vinete (ele sunt şi tare bune la gust, dar şi simbolizează, aici, contrastul deosebit de intens dintre culoarea „cojii” şi conţinutul real al unora dintre noi); două tipuri de brânză (o telemea la cutie şi nişte caşcaval afumat – apropo, dacă i-am pune pe proştii cei mai fuduli şi răuvoitori, de exemplu, ca şi pe toţi ăia care vor cu orice preţ să se „bage-n seamă”, niţel la afumat, cu fum rece, obţinut din arderea lemnului de vişin şi a unei grămăjoare de ghimbir, oare ar deveni ei o prezenţă măcar ceva mai tolerabilă?); mai mulţi căţei de usturoi (care alungă dracii şi vampirii, se zice în popor – şi, presupun, pot alunga şi alte entităţi, inclusiv pe unele bipede care mişună intens printre noi); nişte stafide, nişte roşii, doi gogoşari, două linguri mari de ulei de gătit, nişte mirodenii (ceva Vegeta, ca şi spices pentru tocană şi pentru grătar), precum şi cîţiva cartofi fierţi în coajă (aceştia nu simbolizează nimic, sunt doar buni la gust şi săţioşi).
Nu mai mult de o oră şi 20 de minute, cu totul
Dacă piaţa la care te duci (singur sau, mai bine, împreună cu prietenii – eu aşa am făcut!) pentru târguieli nu-i departe de casă, totul durează cel mult o oră şi ceva. Mai întâi speli cartofii şi îi pui la fiert, în coajă, într-o oală cu apă şi puţină sare. În timp ce cartofii fierb,
Ingrediente: vinete deja tăiate, gogoşarii, brânzeturile, plus cartofii fierţi în coajă, curăţaţi
speli foarte bine vinetele, roşiile şi gogoşarii; îl rogi pe un prieten să cureţe usturoiul, ca să meargă totul mai repede, şi dai apoi cam 300 de grame de caşcaval pe răzătoare. Şi tai telemeaua în felii.
Apoi tai vinetele (pe care NU le cureţi de coajă) în felii nu prea subţiri; şi aşezi feliile în cauză „în picioare” (deci nu culcate una peste alta), într-un vas de sticlă termorezistent, de Jena (aici am avut unul rotund, după cum se vede). Între feliile de vânătă pui felioare de roşie, gogoşar şi telemea – cu brânza aşezată la mijloc – până umpli vasul, iar feliile de vânătă nu se mai pot răsturna. Apoi, golurile rămase libere le umpli, toate, cu bucăţi tăiate mărunt de cartof fiert în coajă, ca şi cu bucăţele de gogoşar şi bucătele mici de telemea. Pui acum şi mirodeniile, presărate mărunt, peste tot. Dacă vrei un dish mai picant, poţi presăra şi ceva boia iute. Cine doreşte, poate pune acum şi bucăţele de cârnat, sau de şunculită, sau de carne fiartă ori niţel prăjită (o să încerc, la iarnă, şi cu jumări). Peste toate acestea presari cam jumătate din stafide. Gustul lor uşor dulce se simte niţel în preparatul final, aşa că le poţi pune, dacă doriţi, înainte de a pleca la piaţă, într-un „baiţ” foarte picant, cu boia iute, sau sosuri chinezeşti, sau ardei iute proaspăt, tocat mărunt cu puţin ghimbir, totul în ceva oţet sau vin.
Faza finală: pofticioşii vin în galop
Înainte de a presăra, peste vasul deja plin, caşcavalul ras
După ce faci toate acestea, presari deasupra tot ce a rămas din caşcavalul ras, ca şi restul de stafide. Şi apoi torni, mai ales înspre marginile vasului de Jena, cele două linguri mari de ulei. Pui totul la cuptor. Primele 5-8 minute la foc cât mai tare, apoi dai focul mai încet. Peste alte 20 de minute scoţi vasul din cuptor şi-l scurgi de apa pe care o lasă vinetele, roşiile şi gogoşarii. Peste încă 10 minute poţi pune, peste toate, usturoiul tocat mărunt, sau presat ca pentru mujdei. Şi poţi turna, ca să dea un plus de gust, şi două linguri de vin cât mai intens aromat. Eu prefer vinul roşu, sec. E bun, însă, şi vinul alb (nu pune pelin; dar merge grozav cu muscat!). Când scoţi, la final, vasul din cuptor, poţi pune, deasupra de tot, frunze de verdeaţă tocate mărunt (sau vreo două întregi, aşa, de ornament). Te lămureşti simplu când e gata, înţepând cu o furculiţă felia de vânătă cea mai groasă.
Poftă bună!. Ce-am gătit aici, eu şi prietenii mei, a ieşit aşa de bun încât a venit, iute de tot, atras probabil de miros (LOL!), până şi elefantul cel mic şi roşu, care-mi poartă (uneori, căci în alte ocazii pare să fie niţel ocupat) noroc. A bătut la uşă, tot atunci, şi un domn pe care nu-l cunoşteam deloc, dar ne-am lămurit de îndată că venit doar să citească curentul (deşi
Elefantul tocmai işi cheamă un prieten, în timp ce-l priveşte atent pe domnul ce citeşte, mort şi el de poftă, contorul de curent electric
trăgea cu ochiul nu spre contorul de pe perete, mai dregrabă spre vasul de Jena, încă aburind).
PS: LLTM!-ul din titlu înseamnă Long Live The Morons!, proştii fiind – desigur, până la un punct – un fel de „sarea şi piperul” vieţii fiecăruia dintre noi. Exact ca bufonii din Evul Mediu, numai că pe proştii pe care-i găseşti, azi, în cele mai diverse locuri (şi for free, pe deasupra) nu trebuie să-i ţii acasă la tine, pe banii tăi, ca să-ţi umble, încălţaţi, pe masă, printre (şi prin) farfurii (aşa cum făceau, în fiece zi, bufonii de-altădat’).
