O porţie mare de Spiru Haret, cu ceva cârnaţi şi-o cană de vin fiert, vă rog!
Bună vecinătate, poate (sau poate nu) pentru marele ministru al Educaţiei; mă mir, totuşi că nu i se face şi lui poftă şi nu se dă jos de pe soclu, ca să se aşeze la coadă, la cârnați și bere fiartă, alături de sute şi sute de bucureşteni de toate soiurile şi de toate vârstele.
În buricul târgului, la Universitate, printre statui, chiar deasupra parcării subterane construite acum doar câţiva ani, funcţionează deja, de câteva zile, un târg de Crăciun. Cu gard năltuţ, ca să fie clar că sărbătorile vin mai repede şi mai cu putere – probabil – în interiorul ţarcului. Ca aproape orice există la noi, e organizat în mod infect (sper să nu se supere microbii pentru-această comparaţie, care-aduce gravă atingere imaginii domniilor lor, aşa micuţi cum sunt!) Multă lume vine să caşte gura, pur şi simplu. Şi, dacă tot ajunge acolo, ia şi o cană de vin fiert, sau o porţie de mâncare, sau un pahar cu bere. Dar scaune sau bănci pe care să poţi sta nu sunt, aproape deloc. Nu contează, nu-i aşa? Românu-i inventiv: ţii farfuria într-o mână, furculiţa şi cuţitul în alte două, cana de vin fiert în a patra, iar punga cu ce-ai cumpărat în a cincea mână. Şi-n a şasea, eventual, ţigara sau aparatul de fotografiat. Numai bine, dacă eşti caracatiţă: îţi mai rămân două mâini şi, iată, poţi aplauda, din suflet, iniţiativa nărozilor care-au înghesuit târgul acesta pe-un spaţiu înfiorător de mic, în timp ce la Piaţa Unirii sau în Parcul Izvor sunt, la îndemână, suprafeţe cu mult mai întinse, unde lucrurile puteau fi aranjate fără probleme; şi fără înghesuiala ce-i mai rea, în unele momente, ca în metrou, la orele de vârf.
Partea bună: cam de toate, pentru toate gusturile şi toate buzunarele
Ar fi însă lipsit de onestitate să zici că totu-i o porcărie în târgul de Crăciun, cel aflat vizavi de Facultatea de Istorie. Doar organizarea-i, repet, într-adevăr îngrozitoare (vezi, de exemplu, statuile transformate în rezemători pentru pubelele de plastic tixite cu mormane de gunoaie). Mulţi dintre comercianţii prezenţi la târg s-au străduit, însă, să pună pe tarabe lucruri măcar interesante. Clopoţei pictaţi; şi acadele aşa frumos colorate, că-s aproape gata să mă biruie, cu totul; şi se află-acolo şi-un sticlar care lucrează, sub ochii tăi. Şi-o casă a lui Moş Crăciun (închisă cu lacăt, din păcate, la ora când am ajuns eu acolo – dar asta-i tot vina organizatorilor, dacă nu cumva Moşul o fi plecat, şi el, să-şi cumpere o porţie de mâncare de la cârnăţăria adăpostită sub pulpana hainei lunguţe, c-aşa era moda la vremea aceea, a lui Spiru Haret). Se mai află, în zonă, şi multe căsuţe-magazin unde-şi expun produsele fabricanţi de gemuri şi dulceţuri: şi-arată acestea într-un mare fel, cu totul altfel decât jalnicele făcături de prin supermarketuri (cel mai eficient efort de PR îl fac, pe cât m-am lămurit eu, nişte covăsneni cumsecade şi serioşi, cu o grămadă măricică de borcane de toate mărimile); şi mai există măşti; şi statui cu Shrek, dacă doriţi (eu mi-aş lua, de fapt, vreo două, şi-aş pune între ele o fotografie frumos înrămată a lui Victor Ponta, de exemplu, plus o puşculiţă în formă de porc, mai măricică, unde să poată lumea pune bani, ca să aibă ex-premierul cu ce să-i cumpere acadele, ciorăpei groşi, pijama flauşată şi cozonac fostului lui partener de business, domnul Dan Şova, să le aibă acesta la îndemână, la beci, că poate nu-l lasă nimeni să scoată bani pentru toate astea din conturile cele bine burduşite cu şpăgi); ah, mai găsiţi, dacă vă trebuie, şi oale mari, din lut, numai bune pentru sarmale; şi tone de turtă dulce; şi castane coapte, vândute de-un cuplu de pakistanezi de-ai noştri, de prin Ferentari; şi sculpturi în lemn; şi „burlane de-alea fierbinţi, aşa de bune de mâncat”, cum am auzit eu că spunea un copilaş pofticios părinţilor săi, arătând cu degetul către locul unde se rumeneau, deasupra jarului, nişte kürtöskalács. Mai găseşti, dacă vrei, şi papioane, băşti din fetru, picturi micuţe, podoabe de pom. Cel mai tare mi s-a părut standul de unde-ţi poţi cumpăra chei franceze, ciocane, cleşti, potcoave, robineţi sau părechi de cătuşe lucitoare, făcute, toate, din ciocolată (am plecat iute de acolo, deşi o mână nevăzută mă trăgea cu mare putere înapoi; dar, ah, ciocolată nu prea am voie, că-mi creşte prea mult glicemia; dar, să fiu cinstit, tot aş fi mâncat vreo cinci chei franceze, din acelea mai măricele). Şi, în afară de toate astea, poţi afla, în târgul de Crăciun, şi multe-multe alte minunăţii. Imposibil să nu-ţi placă, şi ţie, ceva din toate astea, dincolo de organizarea care e, repet, absolut mizerabilă. Dar nu-i bai, nu te enerva! Ia mai bine, iute, o lingură mare-mare de dulceaţă din cireşe amare, de la covăsnenii despre care ţi-am vorbit, şi-ţi trece de îndată supărarea!
Iată, secuii din Harghita-au cucerit, în sfârşit, şi Bucureştii (LOL şi LOL; şi LOL, LOL şi iară şi LOL): ceramică pictată de Corund, deloc urâtă, la doi doar paşi de Universitate.
Toate astea-s făcute, aşa să ştii, doar din ciocolată. Poftă bună, şi să nu te laşi până nu mănânci tot-tot ce vezi aici!
Ce zici: mai degrabă Shrek, sau mai degrabă urecheatul de alături, cu vestă şi cu ochi albaştri? Sau, mai bine, amândoi?
Galle-urile astea dâmboviţene-s, de fapt, chiar frumoase.
Tu ce părere ai, le luăm pe toate? Eu zic că până mâine, dacă ne străduim niţel,le terminăm cumva!
Bună poziţie pentru steaua asta: luminează, din plin, şi târgul de Crăciun, şi Universitatea din Bucureşti!
Interesante şi acestea; dar gândul mi-a rămas, cu totul, la dulceaţa cea de cireşe amare, făcută de nişte covăsneni care te-mbie de zor, cum pot, în puţina română pe care-o ştiu.
Nu m-am gândit niciodată, până acum, cum ar fi sî am în casă o găină pictată, împreună cu un boboc de raţă (sau de lebădă). Acum am însă, iată, încă o temă de reflecţie. Când mă decid, vă dau de ştire!
