Proiect de cântec popular: Iliescu SPÂNZURAT / Pentru sângele vărsat
Zâmbilă al nostru: un mare criminal, din tagma celor judecaţi la Nürnberg; şi care a tras ţara îndărăt cu multe decenii, din prea multă sete de putere
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat ieri la Parchetul General, unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că e pus sub acuzare în dosarul Mineriada, fiind suspect de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Tot ieri, Parchetul General a dat publicităţii un comunicat prin care anunţă că, „prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară”. Împreună cu Ion Iiescu mai sunt acuzaţi de crime grave contra umanităţii şi fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, precum şi fostul ministru Victor Stăculescu, relatează Agerpres şi Mediafax.
Ce spune, mai exact, Codul Penal
Articolul 439 din Codul Penal se referă în mod explicit la Infracţiuni contra umanităţii (el urmează imediat după alt articol care se referă la infracţiunea de Genocid şi e urmat de un articol care se referă la Infracţiuni de război contra persoanelor). Textul precizează că este infracţiune contra umanităţii „savârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte”: „a. uciderea unor persoane”; „g. vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane”; şi „j. persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional”. Pentru oricare dintre aceste fapte, cel care le-a săvârşit „se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Oricum, Iliescu scapă prea uşor
Cu destulă probabilitate, procesul va dura ani în şir (poate cinci, poate chiar vreo zece). Cum ex-preşedintele Iliescu, chiar dacă e încă verde, ca să zic aşa, nu mai este chiar la prima tinereţe, e perfect posibil ca sentinţa, indiferent ce ne va spune ea, să se pronunţe abia după ce domnia sa va ajunge în locul numit de către indienii nord-americani „veşnicele plaiuri ale vânătoarei”. Dacă se va întâmpla aşa ceva, Ion Iliescu va scăpa cu mult prea uşor pentru ceea ce a săvârşit, în mod indiscutabil cu intenţie. Dacă sentinţa îl apucă încă în viaţă, atunci el va fi trimis – dar numai niţel, cred eu – la închisoare. Numai niţel, zic, pentru că, având în vedere vârsta sa înaintată, imediat se vor găsi unii care vor zice că, uite, bietul bătrânel: e clar că nu poate suporta regimul de detenţie. Să zicem, totuşi, că Ion Iliescu apucă să facă măcar vreo 5 ani de închisoare (Oh, nu! Nu mă mai bateţi la cap cu prezumţia de nevinovăţie! Toată lumea ştie – e drept, poate nu cu destule amănunte – cine i-a chemat pe mineri, cine a mulţumit minerilor şi cine era singurul csare putea ordona ieşirea în stradă a unor instituţii ale statului.); într-o astfel de situaţie, el iar scapă prea ieftin. Să facem o socoteală rapidă: 5 ani x 365 de zile = 1.825 de zile. Plus cel puţin încă una, pentru măcar un an bisect. Deci, în total, 1.826 de zile. Pentru – reiau cifrele din comunicatul Parchetului General – patru morţi, trei răniţi prin împuşcare, plus încă 1.000 de inşi privaţi de libertate şi supuşi unui proces intens de „mecanoterapie” (stâlciţi în bătăi, în limbaj popular”. Asta ar însemna că Ion Iliescu ar face doar cam 455 de zile de închisoare pentru fiecare persoană ucisă în Mineriadă; sau nici măcar două zile de detenţie pentru fiecare arestat abuziv şi bătut aşa, ca să-i iasă din cap ideea de libertate şi de pluralitate de opinii.
Aşa ceva nu ar fi, desigur, deloc în regulă. Fiindcă acelaşi Cod Penal ne spune, clar, la articolul 188, că „uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”; precum şi că „lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” (vezi articolul 193).
În aceste condiţii, revin la versul popular propus şi-n titlu: Ion Iliescu n-ar trebui închis, ci spânzurat. Da, spânzurat! Exact ca şi criminalii de război nazişti, judecaţi şi condamnaţi la Nürnberg. Iliescu ar şi merita asta, din plin: la urma urmei şi el, la fel ca şi un Heinrich Himmler (care n-a mai ajuns în faţa instanţei, preferând să se sinucidă), un Hermann Göring, un Alfred Rosenberg sau un Julius Streicher, şi-a nenorocit ţara, din sete de putere, pentru decenii întregi. Numai că, of şi of, Codul nostru Penal nu prevede o astfel de plată – corectă, cred eu – pentru faptele abominabile săvârşite de Ion Iliescu. Şi, în plus, eu unul nici n-am, acum, frânghie destulă. Dar, poate, mai ales dacă-mi aduc aminte şi de cei peste 1.000 de morţi din decembrie 1989 (dintre care cel puţin o parte sunt în directa responsabilitate a noului regim în curs de formare, în zilele acelea, condus de acelaşi Ion Iliescu), mă duc, totuşi, să cumpăr nişte funie zdravănă: măcar câţiva metri, aşa. I-aş putea pune într-un pachet frumos ambalat, pe care să i-l trimit mintenaş lui Ion Iliescu: poate, dacă mai are niţel obraz (habar n-am, cine ştie, dacă are?), domnia sa nu mai aşteaptă, totuşi, decizia instanţei. Sper, doar, ca fostul hidrotehnician să reuşească să facă bine nodul. Succes, domnu’ Iliescu!
