Sper să fie, undeva, un Rai şi pentru brazii de Crăciun, după ce le trece vremea
Dacă există Rai pentru oamenii buni, poate că se află un astfel de loc special şi pentru brazii de Crăciun, unde aceştia să se ducă după Sfântul Ion, ca şi pentru câini, pisici şi elefanţi, atunci când nu mai sunt printre noi. Dacă vreţi, cumva, să mai adăugaţi ceva pe-această listă, feel free to to it!
Cum e deja Sfântul Ion – La mulţi ani, cu-acest prilej, tuturor celor care-şi serbează azi ziua onomastică – Ioane, Ionele, Ioni, Ioani!- vine, iată, şi momentul în care pomul de iarnă trebuie, c-aşa-i tradiţia, golit de podoabe şi aruncat afară din casă. O să fac şi asta, căci n-am încotro. Deşi l-aş mai ţine o vreme: nu numai că nu mă-ncurcă cu nimic, dar încă miroase a pădure de munte şi, în plus, e şi tare frumos.
Sper, doar, că există, undeva, şi un Rai special pentru toţii pomii de Crăciun. Un Rai unde pomii în cauză, mari sau mici, mai bogaţi sau cu ramuri mai rare, capătă, fără excepţie, podoabe noi şi multe, încă şi mai mândre decât cele pe care le-au purtat în casele noastre, vreme de mai multe săptămâni, spre marea încântare a copillor, a pisicilor (romane-ntregi îs de scris, aşa cum cred că ştii şi tu, despre relaţia absolut specială dintre pisici şi bradul de Crăciun) şi-a adulţilor de toate vârstele (unii-aşa, ca mine, cu barbă şi ochelari de cetit).
Aşa că, înainte de-a mă apuca, cel mai probabil mâine-n zori, să desfac pomul de iarnă şi să vâr globurile şi beteala în cutiile lor, unde vor sta ferite de praf până-n decembrie, iată aici o fotografie cu bradul meu încă împodobit. Sper, din inimă, că şi tu ai avut parte de un brad măcar la fel de frumos. Şi că, peste puţină vreme, şi bradul tău va ajunge, şi el, împreună cu-al meu, în Raiul pomilor de Crăciun, unde ei doi s-ar putea chiar împrieteni, cum am făcut şi noi: poate pe Facebook, poate pe Google+; sau, poate, chiar şi-n viaţa reală, aceea de dincolo de tastele şi de ecranul micuţ ale notebook-ului meu care huruie uşurel, ca-n fiecare dimineaţă.
