Uniunea Europeană, numai bună de dus la balamuc
Calais: Pentru UE, miile de imigranţi clandestini disperaţi sunt un fel de “duşmani ai poporului”.
Bolnavă rău, UE ar trebui – of, dacă-am putea face asta! – să fie de urgenţă internată în spital. Nu pentru vreo otită gravă (sigur, o are, din plin, şi pe aceasta, dovadă stând faptul că n-aude deloc bine ce-i spun, răspicat şi în mod repetat, în legătură cu multe probleme, milioane de cetăţeni şi de non-cetăţeni). Ci mai ales pentru ceea ce, în limbaj medical, se numeşte personalitate multiplă.
Definţii clare şi uşor de înţeles
„Personalitatea multiplă sau tulburarea de identitate disociată este o tulburare cronică ce constă în prezenţa a două sau mai multe personalităţi distincte, fiecare având un set specific de atitudini şi comportamente”. Aşa e descrisă boala în cauză de o pagină web de specialitate, în limba română. Volumele editate de American Psychiatric Association sunt încă şi mai clare. Intitulate Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (sau, mai pe scurt, DSM), ele definesc personalitatea multiplă ca fiind „tulburarea de personalitate caracterizată prin existenţa la o persoană a două sau mai multe personalităţi sau stări de personalitate diferite, care deţin pe rând controlul total al comportamentului individului” (vezi DSM-III-R, variantă – sau ediţie – apărută în 1993).
Personalitatea nr. 1: veneticilor, căraţi-vă acasă!
În cazul Uniunii Europene, cel puţin una din formele de manifestare a personalităţii multiple e, acum, foarte uşor de observat. Pe de o parte, UE este, prin intermediul unor voci foarte influente – şi foarte numeroase, să nu uităm asta – tot mai îngrijorată şi tot mai iritată de valul crescând de imigranţi, cei mai mulţi dintre ei ilegali, care încearcă să ajungă, indiferent cum, în UE. Actuala criză din zona Calais, de exemplu, ilustrează din plin tendinţa despre care vorbesc aici (pentru cele mai recente evoluţii în cazul crizei din zona Calais vezi, de exemplu, un articol foarte recent din New York Times, la adresa de Internet http://www.nytimes.com/2015/08/21/world/europe/britain-france-calais-migrant-crisis.html?_r=0; am ales în mod deliberat un text dintr-un ziar din SUA, care are avantajul că, în raport cu orice problemă a UE, se află „în afara borcanului”). Esenţa acestei atitudini ostile faţă de imiganţi a multor structuri şi voci din UE poate fi rezumată, fără probleme, într-o singură frază: Venetici din afara Uniunii, căraţi-vă rapid acasă şi lăsaţi-ne în pace; da’ chiar acum, că altfel punem bâta pe voi!
Personalitatea nr. 2: Haideţi încoace, drăguţii mei, că mare nevoie am de voi!
Aceeaşi Uniune Europeană este, însă, la fel de îngrijorată şi de perspectiva unui viitor sumbru, dominat de îmbătrînirea tot mai vizibilă a populaţiei. Peste tot în UE – nu contează dacă vorbim despre ţările bogate şi dezvoltate din Vest, sau despre societăţile mai degrabă şantalii şi retardate (în sensul de subdezvoltate) din Est – natalitatea scade alarmant, iar speranţa de viaţă creşte în chip consistent. Prin urmare, peste vreo cinci decenii, UE va fi populată, una peste alta, de vreo 400 milioane de pensionari, ţinuţi în spinare de doar vreo 200 (cel mult!) de adulţi încă tineri şi apţi de muncă. Într-o astfel de situaţie, UE are, în mod clar, mare nevoie de forţă de muncă suplimentară, în cantităţi uriaşe. Cum e dificil (dacă nu chiar imposibil) de imaginat o relansare a natalităţii (şi cum, chiar dacă europenii ar începe să facă, chiar de mâine, copii pe bandă rulantă, ca iepurii, rezultate serioase pe piaţa muncii s-ar vedea abia peste vreo 20 sau 25 de ani), e clar că singura şansă a Uniunii e să absoarbă şi să pună la treabă, constant, un număr enorm de persoane venite din alte părţi ale lumii (ca la fel cum a făcut RFG, de exemplu, decenii în şir, cu milioane de turci şi de sârbi). Altfel spus, din această perpectivă, imigranţii sunt buni (nu în termeni morali, ci în aceia ai utilităţii – ei constituie, în mod obligatoriu, o resursă, vitală şi imposibil de înlocuit, pentru viitor). UE e obligată să le spună, deci, aceloraşi oameni de care îşi bate joc acum – şi pe care îi cafteşte de zor – în zona Calais: Doamnelor şi domnilor din Africa şi din întreg Orientul Mijlociu, din India şi din Asia de Sud-Est, bine aţi venit, că mare nevoie avem de voi. Poftiţi înăuntru; şi marş la muncă, imediat!
Ceea ce nici măcar o basculantă de hapuri nu poate rezolva
Existenţa atât de evidentă (şi atât de bine profilată) a acestor doi vectori de sens contrar – spaima de a nu fi invadată de puhoaie imigranţi, dar şi nevoia disperată de forţă de muncă suplimentară, care nu poate fi oferită decât de aceiaşi imigranţi – probează, aşa cum am mai afirmat, că UE suferă, în chip acut, de boala gravă numită personalitate multiplă. Dar UE mai suferă de încă o boală, una încă şi mai gravă decât cea deja descrisă: incapacitatea evidentă – şi deja cronicizată – a birocraţiei (una extrem de stufoasă, lacomă şi uluitor de arogantă) de la vârful UE de a rezolva, cu reală eficienţă, majoritatea problemelor cu care se confruntă acum Europa. Birocraţii UE tot moşesc mormane de hârtii, dar nu propun decît rarisim soluţii viabile; iar pentru rezolvarea unei astfel de situaţii, o simplă internare în spital nu ar fi – asta mi-e clar – soluţia cea mai bună. Fiindcă, e limpede, nu cu simple pastile poţi vindeca atâta lene şi incompetenţă, concentrate în mormane atât de uriaşe chiar la vârful UE.
