Aşa, ca să fie clar pentru absolut toată lumea: chiar asta-i cerea pe care am depus-o ieri, pe la 12.00 ziua, la FSPUB. Aştept răspuns, acum. Ieri, 2 noiembrie a.c., pe la 9 şi ceva dimineaţa, m-a sunt un om...
Şerban Nicolae, împreună cu câţiva dintre cei care l-au lansat, cu nişte ani în urmă, în “politica mare” de pe malurile Dâmboviţei. Acum, acest important senator al PSD ne spune, între altele, că partizanii anticomunişti ce au luptat în munţi,...
De ce o scrisoare scrisă de mână, în acest caz? Simplu: pentru că destinatarul e cineva care, cred eu, poate că n-a uitat că, înainte de a fi membru de partid, e om – cu toate responsabilităţile morale aferente. Acum...
Cam aşa arăta o parte din Regiment, pe 24 octombrie, într-un moment în care ploaia s-a mai domolit niţel, chiar dacă numai pentru câteva minute. Cei trei domni mai tineri sunt, cu toţii, studenţii mei, la FSPUB. Le mulţumesc din...
Acesta este, cel puţin pentru astăzi, steagul de luptă al Regimentului nostru: şi cred că-i foarte clar de ce! #schimbalegea39delei Salut, prietene; şi #schimbalegea39delei! Ne vedem, exact aşa cum am spus, peste doar câteva ore (mai precis între 14.00 şi 20.00), în mijlocul spaţiului...
Social Links