Piaţa Universităţii: 18 porţii mari de atitudini şi trăiri FOARTE intense

November 12, 2015
Florin Diaconu
O întrebare pe care, presupun, deputatul Mircovici o pricepe, de fapt, foarte bine. De-aia și este atât de disperat; și de doritor să-și bată joc de noi; mă gândesc însă că, poate, porcăriile pe care le scrie ar putea să-i...
Read More

Piaţa Universităţii: închis pentru inventar. DEOCAMDATĂ!

November 11, 2015
Florin Diaconu
Cu siguranţă aşa-i. Şi sper că toată lumea înţelege asta: şi partidele, şi Parlamentul, şi Preşedintele, şi noul premier. Aseară, la doar câteva ore după ce preşedintele Johannis l-a desemnat pe Dacian Cioloş drept fiind persoana care urmează să formeze...
Read More

O Piaţă exact ca-n bancurile care-i înfurie, rău de tot, pe dacopaţi

November 10, 2015
Florin Diaconu
O întrebare tristă. Şi FOARTE legitimă, cred eu. Dar tu ce crezi? sau ai “o treabă” şi te deranjez? Acum câteva zile am spus unui ins aflat într-un grup mai mare, cu care m-am întâlnit întâmplător în oraş, un banc...
Read More

Imagine total neretuşată: Pe Klaus Johannis o să-l cam ia cu sughiţ

November 9, 2015
Florin Diaconu
Habar n-am dacă preşedintele Johannis a reuşit să vadă şi această întrebare purtată de-un protestatar din Piaţă. Chiar: cum a rămas? Aseară, pe la 8 şi-un pic, două motociclete de Poliţie au trecut vâjâind pe lângă noi, în zona Pieţei...
Read More

REVOLUŢIA 2.0: 583 de fotografii care spun, CLAR, cum TREBUIE reformată şi guvernată România

November 8, 2015
Florin Diaconu
Aşa este! Dar, să nu uităm, această Revoluţie trebuie nu doar pornită, ci şi dusă până la capăt! Acum! Tot vorbim despre programe de reformare a României, zilele acestea. Şi despre programe de guvernare. Liste peste liste de doleanţe. Liste...
Read More