Numai bun, ar fi zis amicul nostru, pentru o tocană taman pe placul bunicului din Gabon În vremea facultăţii, am avut şi câţiva colegi străini. Unul, din Bulgaria, ne tot povestea despre cât de bună sunt ciorbele de la el de-acasă,...
Până şi gulaşul respectă, cu sfinţenie, toate regulile lucrului extrem de bine făcut Acum câteva luni (în intervalul 8 mai-16 iunie a.c.), ne spune Mediafax, două infirmiere de la Spitalul Floreasca – respectiv Maria Stanciu şi Violeta Turcu – s-au...
Meciul istoric despre care vorbim aici: Tempest versus bomba zburătoare V-1 Ziua de azi pare, dacă citeşti presa, cam la fel de interesantă precum o supă searbădă de regim, din aia care chiar n-are nici un gust. Niţică mită la...
Pe unii care se antrenează cam aşa i-a gonit Sandu, pe întuneric, prin tot oraşul, în 1990 Atenţie mare: dacă eşti cumva îmbrăcat (sau îmbrăcată) cu bluză sau cămaşă strâmtă, încheiată cu nasturi, dă-ţi-o repede jos. Altfel o să-ţi sară,...
Aici locuieşte fericirea, într-o ţară numită România şi care, zice-se, face parte din UE şi NATO În ultimii ani am fost, în mai multe ocazii, în zona oraşului Tecuci. E pe-acolo un loc, într-o pădure de salcâmi, unde – dacă...
Social Links