Cum e deja Sfântul Ion – La mulţi ani, cu-acest prilej, tuturor celor care-şi serbează azi ziua onomastică – Ioane, Ionele, Ioni, Ioani!- vine, iată, şi momentul în care pomul de iarnă trebuie, c-aşa-i tradiţia, golit de podoabe şi aruncat...
În realitate, ţin să-ţi spun, hipopotamul e o fiară. Şi-anume una cumplită. Care, atunci când e flămândă – ceea ce se întâmplă, oh, atât de des! – iese pe mal şi distruge, mai rău ca un regiment întreg de bombardiere,...
În ultimele zile, până şi gazetele din Noua Zeelandă au scris, cu destule amănunte, despre un calendar care îţi permite, dacă chiar asta-ţi doreşti, să petreci „întreg anul cu preşedintele Rusiei”: pentru fiecare lună avem una bucată fotografie a lui...
Ziua de 4 ianuarie e, spun unii, un moment important în istoria lumii mai ales pentru că, în 1843, exact la data aceasta avea loc, la Paris, premiera operei Don Pasquale a lui Gaetano Donizetti. Pentru alţii, 4 ianuarie îi o...
În 1985 am ajuns, prin repartiţie, la Sfântu Gheorghe. Oraşul din Secuime, nu localitatea de la capătul dinspre mare al celui mai de sud braţ al Dunării. Liceul în care aveam eu postul (am predat acolo istorie, filosofie şi basic...
Social Links